As vrea sa am macar dreptul de a- mi cere scuze, sa am dreptul de a ma sterge din lumea asta, din minti si din emotii. As vrea sa pot sa dau timpul inapoi, asa cum imi doream cand eram mica, cand regretam o greseala, pe atunci puerila, pe moment colosala. Dar nu pot. Nu puteam nici atunci si nu pot nici acum.. Acum insa, greseala va fi colosala si peste un an, si peste doi, si peste trei.

Poate ca nu trebuia sa aman, poate ca trebuia sa spun chiar atunci. Poate ca ar trebui sa pic lata chiar acum, poate ca ar trebui sa accept aceasta ura avida. Poate..Si totusi stau aici fara vreun drept asupra mea sau a altora, calcand pe rani vii, constientizand doar anestezicul. Si nu am nici un drept sa plang, si nici unul sa imi doresc sa dispar in abisuri, si nici unul sa am macar indrazneala sa-mi cer scuze.

Regret ce simt…regret cotitura dar nu drumul..

Stiu ca nu am nici macar dreptul sa scriu asa ceva, sa sper macar la faptul ca citesti asta. Stiu, nu o faci, dar eu continui sa ma adresez tie, caruia i-am gresit si care mi-a gresit. Dar am ramas fara sange si acum numai tu mai sangerez..”Reflectii ale greselilor fiecaruia.”

Scuze.. Dupa atatea rupturi si cercuri si turnuri si ploi fara nori..dupa ce a fost tacere, acum furtuna e deasupra capului meu. Regret acele secunde..regret acele respiratii.

Ma regret pe mine.

A fost greseala mea de la inceput si pana la sfarsit iar la final…

Arde-ma, rupe-ma, distruge-ma, calca-ma, striveste-ma…Oricum nu a mai ramas nimic inauntru decat cioburi. Ciobul ce sparge sticle..Ciobul ce a ajuns sa intepe piciorul care l-a calcat.

N-am varsat 14 ani de zile lacrimi cate am varsat pentru tine…in cateva luni. De ce m-am mai trezit din inecul intunecat care ma imobilizase? Macar atunci…tu ramaneai intact..

Imi pare rau…in felul meu… in lumea mea..in inima mea distrusa.. inca te iubesc. Nu o sa ma crezi niciodata, nu o sa ma cunosti.. nu o sa vezi niciodata lacrimile astea si nici cuvintele si nici regretele si nici pe mine din nou.. Pentru ca ai fost singurul prieten care nu m-a cunoscut aproape deloc si pentru care continui sa plang..si sa-l plang si sa-i duc dorul. Singurul om care nu ma intelegea nici o secunda si pe care totusi il iubeam. Da te iubesc, si de aceea m-am omorit si m-am rupt..pana cand nu am mai avut unde sa tin aceste emotii, pana cand am cazut in gol si acolo am ramas si m-am bucurat de bratul de care m-am agatat si m-am mintit si am sperat la altceva si  m-am ingropat.

Nu vei fi niciodata mort..si sa stii ca m-am gandit la tine mai mult decat la orice altceva..chiar si atunci cand nu o faceam. Te rog arde-ma si uraste-ma pentru ca asta merit. Da..

Iarta-ma..